Ipocrizia.

E ca o flegma scarboasa, verde-galbuie care se lipeste de tine. De care nu poti scapa decat daca freci locul respectiv cu un pachet de servetele. Sau cel putin, eu asa o resimt. Sa explic. De ceva timp, frecventez locurile virtuale in care se vorbeste de permacultura, comunitati sustenabile, constructii ecologice etc. In majoritatea lor iti explica principiile permaculturii care ar putea fi sintetizate astfel: grija fata de oameni, grija fata de pamant si impartirea surplusului. Doar in unele din aceste locuri afli informatii practice, sfaturile  nu-s foarte multe, toata lumea iti recomanda carti si filmulete. Pana aici nu-i nimic rau.

Dar, dintr-o data, iti apare sub cursor invitatia la “seminarul de permacultura”: vino cu noi sa inveti, sa te distrezi, sa legi prietenii de marti pana joi sub indrumarea faimosului si completati pe linia punctata. In josul anuntului, cu litere mici-mici vezi si cat te costa “distractia”: intre 100 si 300E in functie de durata si de cat de “faimos” e faimosul.

Aici, mie imi urca indignarea-n gat si incep sa tip in sinea mea: Pai cum plm sa-ti dau tie, ma, 250 de euro pe cazare la cort, o masa pe zi ca tu sa-mi vorbesti maxim doua ore despre permacultura? Poate faimosul o vorbi mai mult, habar n-am, dar pot sa pun pariu ca majoritatea celor spuse sunt deja cunoscute de cei carora le-a picat in mana o carte de permacultura. Asta-i impartirea surplusului? Ba, carnatule, tie nu-ti crapa obrazul de rusine? Ma simt ca sectantii. Vino la izbavire, dar nu-ti uita portmoneul acasa, ca nimic nu-i gratis, nici macar dragostea Mantuitorului, oferita tie prin bunavointa sectei noastre. Consideri ca lumea e bolnava? Ca sistemul te face sclavul lui? Vrei sa devii sustenabil? Sa fii in armonie cu pamantul si sa inveti sa-l repari de distrugerile capitalismului? Vino la noi, dar cu 250E.

Cele mai “misto” seminarii/cursuri sunt cele in care un smecher isi face o casuta ecologica. Si sta omul pe cur si se gandeste: Ba, cum dracu’ fac sa ridic io peretii astia de cob, ca-s multi ai dracu?… si frec la ei singur pana la adanci batraneti. Si dracu-i da solutia: fa o tabara de constructii ecologice. Bingo!! Chemi un nene care a mai facut o casa din baloti de paie, sau un castel de nisip cand a fost asta-vara la mare si spui ca el e expertul “de afara”! Asta cantareste mult in ochii fraierilor de la oras. Dupa care bagi stereotipiile ale cu: o sa ne distram, o sa simtiti pamantul care va leaga, o sa puteti si voi sa va faceti casa cu doar 1000 E. O sa fie si bere si mici. Si-i pui pe “fazanii de oras” sa-ti ridice tie peretii casei. Si pe langa asta, sa si cotizeze, ca doar e criza, pe tine te costa aducerea expertului, locul in care ii lasi sa campeze! 300 E!!, da-i in plm.

Ai un sait care se ocupa de problemele tranzitiei spre un stil de viata sustenabil si te gandesti: “ba, io n-am tinut o sapa in mana in viata mea, n-am dat de mancare unui animal niciodata, cred ca de asta a plecat si pisica aia…, dar totusi, cum ii storc eu pe fraieri de bani?”. Pai destul de simplu, vand seminte. Le import, sau le iau de la distribuitorii locali, le aranjez eu cumva si vand “necesarul de seminte pentru o familie pentru un an” cu 1600 $. Pai nu-i asta o mega afacere?

Ipocriti suntem cu totii, intr-o masura mai mare sau mai mica. Nici eu nu-s scutit. Ma consider ipocrit pentru ca incerc sa-mi asigur un trai “bun” in viitor, cand eu cred ca vor veni “nasoale mari”, cu mijloacele zilelor noastre. Casa autosustenabila izolata cu polistiren, beton cat cuprinde, lemn mai putin. Toate pe petrolul de azi, pe resursele de azi, pregatindu-ma pentru un trai cand ele nu vor mai fi. Ar fi fost mult mai cinstit sa-mi fac o casa de lemn si sa plantez un numar de copaci egal cu numarul copacilor ce-au intrat in casa. Sau o casa de cob, cu beton minim in fundatie. Atunci constructia ar fi fost cu adevarat autosustenabila. O singura circumstanta atenuanta am: ma grabesc, lumea asa cum o stim nu va mai fi aici mult timp, trebuie sa fac ceva solid si rapid, n-am timp sa experimentez si nici n-am sa dau 500-800E/mp penru o casa pasiva de lemn.

 

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

. Partea a treia.

Capitolul III. Cum se captuseste o fantana?

In mod normal ar fi trebuit sa continui cu capitolul “cum se sapa o fantana?”, dar sapatura se face in functie de modul in care hotaram sa captusim fantana. Pentru ca, functie de materialul ales, vom avea un alt diametrude sapare sau o alta forma a sapaturii. In drumul meu de documentare am dat peste multe solutii eco-friendly dar din pacate n-am putut adopta niciuna. O sa le expun, poate cineva se inspira si-si poate captusi fantana intr-un mod mai sanatos decat am facut-o eu. Deci, fara alta intoducere, incerc sa sistematizez procedeele peste care am dat eu:

1) Tuburi de beton: arhi-cunoscutele tuburi de beton, de diametre variabile, se pot cumpara sau turna langa put (daca ai forma, nisip si ciment). In inima Munteniei, unde am eu micul inceput de ferma, un tub cu diametrul de 600 mm si cu lungimea de 1000 mm are un pret de 90 RON. N-am ales acest sistem pentru ca diametrul e total nesatisfacator. Un tub cu diametrul de 800mm la interior si 1000 mm exterior pe lungime de 1000mm e 140 RON. Ar fi fost mult mai bine, dar un astfel de tub cantareste aproximativ 350 kg si eu trebuia sa le aduc de la 20 de km departare si mai mult, ca sa le aduc langa fantana ar fi trebuit sa le urc dealul (cu un sistem manual, un troliu, cu masina fiind imposibil). Si mai mult, fara un trepied cu care sa pot aseza tuburile unul peste celalalt, sistemul asta nu ma ajuta cu nimic. Vorbind cu putarul respectiv, lucrarea “la gata”, adica fara sa ma intereseza transport, urcare pe deal, asezarea tuburilor m-ar fi dus la uimitorul pret (uimitor pentru mine!) de 300 RON/ml. Cum eu aveam doua fantani, fiecare a trei metri, ar fi facut 1800 RON. Mult prea mult pentru bugetul meu si pentru volumul destul de mic de apa oferit.

2) Buiandrugi de stejar: inspirat de povestea atat de frumos scrisa aici, am vrut sa captusesc cu lemn. Dar modelul de captusire prezentat in poveste nu m-a inspirat, eu voiam o fantana care sa tina 1000 de ani, deci am stabilit la micul focus grup pe care l-am tinut cu mine ca daca aleg varianta cu lemn, trebuie ceva mult mai solid. Buiandrugi de stejar, de sectiune patrata 100mm/100mm imbinati in coada de randunica. Ca in figura: Dar, pentru ca e un mare “dar”, nici pe aceasta solutie n-am putut s-o adopt. Pentru strabunii nostri era simplu. Isi alegeau stejarul, il dadeau jos, taiau dulapii de lemn, faceau fantana. Acum, din cauza despaduririlor masive ce se practica in toata tara stejarii grosi cat un butoi nu mai exista. Acum, se mai gasesc maxim cat o galeata. Si sunt si rari, cel putin in zona mea. Drept urmare, un metru cub de stejar nefasonat e in jur de 1500 RON. Si stejarul mai prezinta o problema: un timp, dupa ce l-ai bagat in put, elibereaza tanin. Apa nu e cea mai minunata.

3) Copacul gol (Solutie aflata dupa ce am captusit):  un copac (de regula fag) de diametru mare (1 m ) care e gol pe dinauntru. Cu mult noroc, prin padurile patriei, gasesti un astfel de copac. Pe care-l tai la dimensiune (lungimea fantanii) si-l bagi in gaura (aia sapata). Pare destul de complicat si doar ajutat de gratiile zeitei Fortuna gasesti un copac. Mie mi-ar fi trebuit doi.

4) Dupa ce am vazut ca n-am nicio sansa cu lemnul, urmatoarea solutie eco incercata: piatra sau/si bolovanii de rau. Tot in vasta mea munca de documentare am vazut o fantana zidita cu piatra de rau. Bolovani adevarati, lungi de 300 mm si cu sectiuni de cel putin 100mm/ 100 mm. M-a fascinat. Era fantana pe care o cautam. Simteam o conexiune cu o poza de pe net. Stateam ca vitelul la poarta noua si ma uitam la cat de…n-am cuvinte, era pur si simplu EA. Sfantul Graal al fantanilor. Deci m-am pus pe cautat. De unde cumpar bolovani de rau. Am cauta vreo luna, dar in tot internetul asta, cat ii de mare, nimeni nu pare sa vanda asa ceva. Mai era o solutie, sa cumpar piatra de cariera. Fasonata sau nu. Am fost pe la mai multe firme, am vazut piatra dar nimic nu m-a convins. Nu mai pomenesc de preturi, de la 750 RON/ tona. Fara transport, fara TVA.

M-am intrebat totusi, cum naiba au zidit-o fara sa foloseasca ciment. Am dat peste metoda romanilor de a zidi ca nici ei nu cunosteau cimentul. Si am gasit urmatoarea formula. O parte var si trei parti nisip. De restul, apa. Din ce am citit, cu metoda asta ridici castele. O singura problema are, nu e resistenta in apa. Totusi, romanii construiau apeducte. Cum? Destul de simplu, la reteta asta mai adaugau ceva. Bucati de ceramica arsa. In cazul nostru, bucati de tigla. In aceeasi cantitate ca si nisipul. Un film edificator poate fi vazut aici.

Singurul lucru pe care-l mai puteam face era sa culeg eu bolovanii, de pe albia raului ce-mi trece prin spatele curtii. Dar acolo e doar un raulet, si bolovanii sunt micuti, cam cat un pumn de om muncit, in niciun caz monstrii de care aveam eu nevoie. Ajunsesem intr-un punct mort. N-aveam de unde sa fac rost de bolovani iar piatra nu era de dimensiunile dorite si nici la un pret decent. Mai ales ca eu aveam nevoie de vreo 3 tone. Intre timp cineva mi-a ridicat o intrebare. Dom’ne de ce te chinui atat pentru o solutie eco? Esti sigur ca apa pe care o ai acolo e pura? Vrei sa dai atatia bani sa captezi o apa care sa nu fie atat de virgina pe cat o crezi tu? Drept urmare, desumflat de atatea esecuri de costurile enorme ale solutiilor “eco”, am adoptat metoda locala cea mai putin costisitoare.

5) Zidirea cu ghizduri. Prin partile mele ghizdul inseamna a sasea partea dintr-un inel de beton. Se realizeaza prin turnarea intr-o forma. O forma ca in imaginea alaturata:

Dimensiunile aproximative ale unui ghizd sunt: lungime 400 mm, latime 250 mm, grosime 100 mm, ele corespunzand cu dimensiunile interioare ale formei.

Cum se procedeaza? Pe pamant se sapa doua sau trei santuri paralele cu fundul rotunjit astfel incat forma sa se aseze cat mai bine in sant. Se prepara betonul, facut doar din pietris si ciment. Betonul se lasa un pic mai “teapan” astfel incat in momentul in care e turnat in forma si nivelat cu o mistrie iar forma indepartata el sa nu curga. Recomandat e sa aveti mai multe forme si mai multi oameni, iar fiecare om sa se ocupe de un sant. Astfel, rosturile intre doua ghizduri sunt mai mici si ocupati mai bine santul.

Pe un rand intra 6 ghizduri si intra 4 randuri la un metru. Deci mie mi-au trebuit cam 144 de ghizduri. Am reusit sa le fac intr-o zi, cu tot cu adus de piatra din rau. In 3 oameni. Unul se ocupa exclusiv de facutul betonului in betoniera si doi “turnau” ghizdurile.

Ca materiale am avut  nevoie cam de 3, 5- 4 m.c. de piatra si vreo 10 saci de ciment. Materiale care mi-au ajuns si pentru ziditul putului. Din punct de vedere al costurilor a fost cam asa: piatra, cu tot cu adus 120 RON, cimentul 200 RON, si manopera a doi oameni cu tot cu “inchiriatul” betonierei (eu am fost al treilea) 180 RON.

P.S.: Vor mai urma alte doua capitole, mai scurte dedicate sapatului si zidirii fantanii.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Dictionarul apicultorului incepator.

Din punctul meu de vedere albinele sunt indispensabile in situatia in care vrei sa devii autosustenabil. Eu m-am apucat de stuparit dintr-o singura ratiune: eliminarea zaharului din alimentatia familiei. Bineinteles, avantajele sunt multiple: miere, ceara, propolis, polen si sa nu uitam, polenizarea culturilor. Pana sa cumpar albine am inceput sa studiez: carti, forumuri si de ce nu, statul la taclale cu apicultori. Dar am constatat ca am probleme in ceea ce priveste limbajul. Ca orice meserie, si apicultura are limbajul ei specific, pe care trebuie sa-l “prinzi” din zbor, foarte putini fiind cei ce explica fiecare termen. Drept urmare, pe cat ma pricep, voi incerca eu sa explic.

In Romania se gasesc intr-o majoritate covarsitoare 3 tipuri de stupi: orizontali, verticali si multietajati.

Pe stupii orizontali eu ii consider invechiti si contra-naturii (albina se dezvolta in natura pe verticala, de sus in jos) iar acest tip de stup obliga albina, dupa cum ii spune si numele, sa lucreze pe orizontala. Presupune insiruirea pe orizontala a unui numar de 20-24 de rame STAS 1/1.

Stupii verticali sunt compusi dintr-un cuib (locul unde se desfasoara majoritatea activitatilor din stup) ce poate fi pe 10 rame sau pe 12 rame STAS 1/1 (de aici si prescurtarile 10R si 12 R , foarte frecvente pe forumuri)  si unul sau mai multe caturi/magazii de recolta (locul unde albina stocheaza mierea) ce pot fi cu rama mai mica de 3/4 sau 1/2. Unii stupari folosesc si pentru cat rama de 1/1.

In final, exista multietajatii (M.E.) ce presupun unul sau mai multe corpuri cu rama de 3/4 ce asigura cuibul si alte corpuri tot cu rama de 3/4 ce joaca rol de magazie. O varietate e multietajatul redus (M.E.R.). Adica toate corpurile ce formeaza stupul sunt de 1/2.

In poza de mai jos, in coltul din stanga, purtand culoarea visinie, corpul de 3/4. In coltul din dreapta, cu tricou galben si capac albastru, stupul vertical cu 10 rame.

In urmatoarea poza puteti vedea ramele:

De la stanga la dreapta: rama STAS 1/1 (ce intra in componenta cuiburilor stupilor orizontali sau verticali) , urmeaza rama STAS 3/4 si (ce poate fi gasita in corpurile multiejatilor sau ca magazie de recolta pentru verticali) si in final rama STAS 1/2 (ce poate fi gasita in corpurile multiejatilor redusi sau ca magazie de recolta pentru verticali).

Recapituland termenii:

cuib- locul in care familia de albine petrece majoritatea timpului, ingrijeste puietul, ierneaza

cat- corpul ce vine deasupra cuibului si in care albina depoziteaza mierea

ME- stup multietajat

MER- stup multietajat redus

Rama e formata din leat superior (cel ce depaseste marginile dreptunghiului din poza) si leat inferior. Lateralele se numesc speteze. Stuparii gauresc ramele si trec prin ele sarme (insarmeaza) peste care aseaza o foita de ceara artificiala (F.A.) pe care o cumpara si pe care albinele urmeaza sa creasca celulele. Dupa ce albinele cresc celulele rama se cheama crescuta. In poza, rama de 3/4, nefiind insarmata sau crescuta se cheama oarba.

Urdinis- locul prin care albinele intra sau ies din stup vizibil in prima poza ca o fanta la baza stupului. Sub el se gaseste o placuta de zbor.

F.A.- poate insemna, in functie de context si fund antivarroa. Varroa e un parazit al albinei.

Am scris acest mic dictionar pentru a explica unii termeni folositi de toti stuparii, cu toate ca eu nu recomand niciun stup din acestia. In concordanta cu principiile permaculturii eu vreau ca la anul ce vine sa-mi trec toata mica mea stupina pe stupi Warre (cu rama). Gasiti cartea abatelui Warre, in romana, aici.

Cu toate astea, pentru o informare corecta cat si pentru o eventual cumparare a albinelor, trebuie sa stiti acesti termeni pentru ca in mod sigur veti cumpara de la un stupar ce foloseste unul din sistemele prezentate si daca nu aveti stupii vostri sigur veti achizitiona (cum am facut si eu) un sistem “modern” de albinarit.

 

 

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Mic ghid de ctitorire a unei fantani. Partea a doua.

Capitolul II. Cum dai de apa?

(prima parte o gasiti aici)

A doua zi de dimineata pun mana si sun la radiestezista laudata de tot satul. Telefon inchis.  Mai incerc peste juma’ de ora. Tot inchis. N-am rabdare sa astept pana binevoieste dansa sa-si deschida telefonul si sun la al doilea numar, al unui nene, tot radiestezist. Imi raspunde, stabilesc cu omul o intalnire, ma duc il iau, il aduc pe plantatie. (Trec aici peste aventurile pe care le-am avut- mi s-a stricat masina de doua ori, am gresit locul de intalnire de era sa nu ne mai gasim).

Ajung cu el, scoate doua bete de cupru din geanta, si-mi zice sa iau niste pari si-un ciocan cu mine. Ii explic ca mi-as dori sa gasesc apa in varful dealului, sa-mi vina prin cadere si tac ca porcu-n papusoi cu privire la vizita meseriasului de ieri. Plecam pe varful dealului si gasim o vana de apa pe culmea dealului chiar in buza padurii, pe prima terasa, unde putarul de ieri nu gasise apa. O luam in jos si-mi confirma ca si pe a doua terasa e apa, dar imi indica alt loc decat meseriasul de ieri. In schimb, “locul unde puteam face piscina”, n-are apa deloc. Printre picaturi, ii mai indica si vecinului sa sape un put cam la un metru si jumatate de locul in care el se apucase deja. Ca acolo e izvorul si ce-i vine lui sunt doar infiltratii. In fine, ca sa n-o mai lungesc, il platec pe om si-l duc de unde l-am luat.

Deci, cum dai de apa? Se iau doua bete (sarme) de cupru in forma de L. Latura mica de vreo 10 cm si cea mare de vreo 25-30 cm. Le apuci de latura mica si le tii lejer. Ridici mainile in fata, sprijini coatele de corp avand grija ca in pozitia initiala sarmele sa fie paralele. Dupa care, o iei la picior prin ograda, tinand betele usor, fara sa le influentezi. Daca sub pamant nu e apa, betele vor sta in X. Daca e apa, se vor deschide intr-un V. Cu cat izvorul e mai puternic cu atat se deschid mai mult si mai violent, putandu-se “da peste cap”, chiar. Recomand sa “calibrati” betele inainte de folosire, recte sa le incercati deasupra unei fantani/put sa vedeti daca intr-adevar ce spun eu aici se confirma. Va apropiati de fantana si sarmele ar trebui sa se deschida, va indepartati si ele se inchid. Incercati de mai multe ori, chiar pe mai multe fantani, pana “simtiti” betele. Batranii vorbesc de o “energie” pe care trebuie sa o aiba omul ca betele sa “functioneze”.  

Mie mi-a reusit, din prima. Am gasit un alt izvor in afara de cele indicate de radiestezist, am sapat, am dat de apa si acum am doua fantani, una pe locul indicat de el, una pe locul indicat de mine. N-am avut betele lui care aratau ca niste scule profesionale, am decojit o sarma de instalatie electrica de 3 mm diametru. Am indreptat-o pe un par, am taiat-o si am folosit-o. Problema metodei e ca  adancimea de sapare nu poate fi specificata. Dar e foarte probabil ca izvorul sa aiba aceeasi adancime ca  la vecini. 

NOTA:  Metoda prezentata e una empirica. Ea nu va garanteaza reusita. Nu-mi asum nicio responsabilitate pentru cazurile in care aplicati metoda si nu dati de apa. Daca aveti dubii, cel mai bine consultati un specialist. 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Mic ghid de ctitorire a unei fantani.

Cuvant inainte.

Cel care vrea sa supravietuiasca urmatorilor 20 de ani ar trebui sa fie convins pana in momentul de fata ca nu o va putea face in oras. Drept urmare, daca nu are o proprietate la tara, inconjurata de cel putin 4000m.p., ar trebui sa lase orice altceva si sa plece sa-si caute.
Eu am facut acest drum al initierii anul trecut, si-am tot haladuit vreo juma’ de an pana sa gasesc locul ce ma astepta si care-mi indeplinea toate conditiile. Zona de deal (relativ aproape de Bucuresti), expunere sudica, sa aiba casa, drum practicabil inclusiv iarna, izvor in apropiere si cel putin 4000 m.p. pe langa casa. Si, colac peste pupaza, sa se incadreze si in modestul meu buget. Am mers intr-o doara sa ma intalnesc cu omu’, eram deziluzionat de un alt teren unde facusem vreo 3-4 drumuri, batusem palma si vanzatorul se razgandise. Merg, vad, e dragoste la prima vedere: un sat mic, intr-o vale, cu doar vreo 3 km de drum de tara (dar intr-o stare foarte buna), cu vreo 2500 de metri patrati langa casa, pe coasta sudica a unui deal, si vreo 3500 m.p. peste drum cu teren perfect plan si-un hambar. Pe latura terenului plan, curge un frumos izvor. Nu-i pe pamantul meu, cum ar fi fost ideal, dar e pretty close. Si, minunea minunilor, cel mai bun pret pe care l-am auzit de cand am inceput sa caut. Dezavantajele sunt cele pe care le asteptam: casa nu e locuibila fara o mica renovare, terenul de langa casa nu e imprejmuit si nu are apa, dar dealul are izvoare ma asigura vanzatorul si mai mult, are si-o ruda care face puturi, mi-l va face aproape gratis, in varful dealului ca sa-mi vie apa prin cadere libera, sa fiu fericit. Bine, nene, zic! Batem palma si sunt fericitul posesor de loc cu verdeata, loc de odihna.
Intre timp, am facut gardul si m-am mai jucat nitel prin casa de pot pune capul jos, alturi de-al consoartei. Eh, si se randuira treburile de veni randul apei.

Capitolul I. Punerea in scena.

Pun mana si-l sun pe fostul apropitar. Nene, zic, mai tii minte ca-mi promisesi ca facem si dregem? Omu’si aminteste, promite ca se intereseaza, dar s-o lasam pe sfarsitul lui iulie, inceputul lui august, ca atunci e seceta cea mai mare si daca dai de apa atunci, ea te tine tot timpul anului. Asteptai rabdator perioada amintita si cand se facu sorocu’ pusei iar mana pe telefon:
-Acu’i bine? ca-s pe plantatie si macar sa vii cu oamenii sa ne intelegem.
- Stai fara grija, am vorbit, venim spre tine, azi negresit.
-Si cu banii? intreb eu.
- A, ieftin, un milion juma’ metrul cu tub cu tot, doar sa vii tu cu sase-sapte baieti sa invarta la freza.
- Pai de unde-i scot?
- Lasa ca gasesti tu prin sat.
- Bine, va astept.
Cat ii astept, zic sa nu stau si sa fac rost de oameni. Incep sa spun povestea in dreapta-si-n-stanga sa stie oamenii ce vreau si la ce se inhama. Cand ii povestesc lu’ nea’ Vasile, om batran, priceput si drept in sfat, imi zice de o femeie care da de apa, c-a fost in deal la Puica si i-a zis unde gaseste apa si la ce adancime.
- Pai ce-mi trebuie mie? Vin astia si fac tot, n-am eu treaba. Nea Vasile tace.
Una peste alta, oameni n-am gasit, dar povestea am spus-o de vreo cinci ori.
Intr-un final, cand soarele de abia mai mijea peste varfurile pomilor din apus, apar si baietii.
Nu apare cu ruda lui, asa cum promisese ci cu un vecin, care s-apuca sa-mi povestesca toate aventurile lui, ca sa-mi sublinieze cat de priceput e. Dupa vreo trei sferturi de ora de amintiri cand soarele ajunsese pe la jumatatea pomilor, scote doua sarme si incepe sa strabata terenul.
Pe terasa cea mai de sus a dealului nu e apa. Pe terasa a doua e un izvor, dar nu stie la ce adancime. La baza dealului, langa casa, e apa de poti sa faci piscina.
-Mai, omule, eu vreau put sus pe deal, sa pot sa-i dau cadere. Si aici jos, mi-a spus vecinu’ Dorel ca nu-i apa, c-a mai fost sapat un put acum vreo 15 ani si n-au dat de apa.
- Imposibil, piscina faci aici, eu aici zic sa sapam.
- EU vreau pe deal, altfel nu ne apucam. Si spune-mi si-un pret, ca destul vorbiram.
- Pai pe deal, 5 milioane pe metru, cu tub cu tot si aici jos 3,7 milioane la gata.
Soarele disparuse dupa cer, eram plictisit, nu-mi placea de individ si pretul mi s-a parut exorbitant. Am zis ca ma mai gandesc si l-am lasat sa-si vada de drum.
Inchid poarta dupa el si incep sa fierb, merg la Dorel si-mi confirma ca e pret de japca. Merg la nea Vasile sa-l intreb de radiestezista. Aflu ca de la Puica aflu numarul de telefon al radiestezistei dar ca el nu merge acolo ca Puica are o haita de caini. In schimb, il gasesc pe nea Ion, dornic de a da o mana de ajutor si fara frica de caini.
-Sa purcedem, zic, ca s-o culca si femeia.
Nea Ion intra hotarat in curte la el. Ma gandesc c-o fi uitat ceva si stau cuminte-n poarta si-l astept.
-Ce faci dom’ne nu vii?
-Unde?
-La Puica!
- Pai nu mergem pe drum? casc eu ochii.
-Nu, dom’ne, p’aici, zice el si merge hotarat inainte prin curtea lui.
Zic sa-l urmez, ca el e de-al locului, nu eu. Cu pas hotarat ma trece prin staul, trecem printr-un gard, strabatem un lan de porumb, dam de-o pajiste, mai sarim un gard, inc-o pajiste, si intram in padure. Soarele isi lasa ultima raza pe cer. Calcam apasat, si dupa cinci minute prin padure suntem la Puica.
Acolo zarva mare, vreo 10 dulai sar pe gard (bine ca are gard!). Aflam de la Puica, cu greu, printe latraturi, ca asa e, femeia i-a zis unde are izvoare, si la ce adancime, dar ca nu mai are numarul ei, ca l-a pierdut. In gand repet toate injuraturile pe care le-am auzit din gradinita pana’n zilele noastre. Dar stai, mai e o sansa. A pierdut numarul, dar i l-a dat si lu’ tanti Vasilica inainte de-al pierde, ca si ea vrea sa-si faca put si ca daca vrem, poate merge cu noi la ea.
-Sa ne grabim, spun brusc inviorat, ca in curand e noapte de-a binelea.
Plecam grabiti spre capul plaiului, ca acolo domiciliaza mult prea stimata tanti Vasilica. Nu facem 50 de pasi ca Puica se opreste brusc.
- Vaai, dar nici nu v-am aratat putul, trebuie sa vi-l arat.
Politetea ne obliga, si pe nea Ion si pe mine, sa vedem putul femeii. Daca ea e asa de saritoare, noi sa-i refuzam aceasta mica placere? Ne intoarcem si vedem putul, aflam si cu cine l-a sapat si pretul, care-i de 2,5 milioane pe metru. E drept, cu tub de 600 de mm diametru, nu cu tub de 800 cum vorbisem eu cu meseriasul.
Strabatem intr-un final plaiul, care era candva drumul pe care faceau odinioara ciobanii transhumanta ca acum duc oile cu tirul la munte (dupa cum imi explica nea Ion) , trecem dealul pe partea cealalta, ajungem la tanti Vasilica, ii explicam ce vrem de la dansa in crucea noptii, si dupa 5 minute sunt mandrul detinator a doua numere de radiestezisti si unul al unui sapator de puturi. (Daca cineva e interesat, le pot furrniza pe mail, sunt valabile pentru judetul Arges).
Ajung pe la unshpe’ acasa, gasesc consoarta suparata si ingrijorata, sunt frant, dar nimic nu-mi poate diminua sentimentul de satisfactie. Primul pas spre apa a fost facut.
-Va urma-

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Reintoarcerea in Eden.

Prezentam aici unele din problemele agriculturii. Acum va prezint, prin intermediul urmatorului film, parte din solutii. Permacultura, in ansamblul ei, are mult mai multe solutii care nu sunt abordate in film ( proiectarea gradinii cu elemente ce se sustin/ajuta reciproc pe zone, un gen de ergonomie a gradinii; plantele companion; protejarea si incurajarea vietii salbatice etc.). Cu toate astea, filmul arata modul in care se poate face o gradina cu munca/interventie minima.Cu rezultate spectaculoase bazate pe cateva idei simple. Macar pentru frumusetea culorilor si bogatia recoltei merita urmarit.

Din pacate nu pot sa pun codul embed. Asa ca va voi da linkul . In engleza filmul se numeste: “back to eden”. Iar site-ul proiectului este aici.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Apa.

Cand vii pe lumea asta ar trebui sa ai doua lucrui din belsug si ele ar trebui sa fie gratis. Aer si apa. Aerul, deocamdata, e partial gratis. In schimb, daca stai intr-un oras mare, apa e pe bani. Rece sau calda, nu conteaza, factura vine lunar. Daca nu stii, platesti si apa pluviala. Daca ploua, cotizezi.

Daca iesi din casa si n-ai doi lei la tine sa-ti cumperi o apa imbuteliata, risti sa te deshidratezi in plina strada si nimeni sa nu te bage in seama. Poate vreun inimos sa sune la 112. Uneori, daca ai noroc, mai gasesti o tasnitoare daramata printr-un parc. Daca esti pe langa parc. Cam aici am ajuns. Un drept, in opinia mea fundamental, trebuie cumparat zilnic.

In schimb, in sate , la fiecare colt de ulita, e o fantana facuta de oamenii locului, pentru oamenii locului. Facuta candva, nimeni nu-si mai aminteste cand, poate in timpurile cand oamenilor le pasa de oameni si faceau ceva pentru comunitate. Pe unele mai exista o placuta, partial lizibila, cu o cruce si numele ctitorului.  Toata lumea isi aminteste ca aia a fost prima fantana a satului, ca de acolo luau toti apa si ca si in prezent are cea mai buna apa de fiert fasolea.

Cred ca apa va fi un motiv fundamental care va sta la baza schimbarii paradigmei. Sau lipsa ei.

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Sistemul.

E atat de simplu sa traiesti in zilele noastre. Totul vine atat de facil. Pac, apesi un buton si s-a facut lumina. Invarti de un robinet si ai apa calda. Fascinant si seducator. Mergi la magazin si poti cumpara ananas in mijlocul iernii. Nu trebuie sa te intrebi de unde vin toate astea, sunt acolo, le-ai gasit acolo, cum ai gasit si televizorul si radioul si blocurile si masinile. Poti jura ca n-ai amintiri fara ele.  Si chiar daca nu-s ale tale sau nu ti le permiti, toate acestea sunt adanc inradacinate in mentalul tau. Asa e lumea. De ce m-as intreba eu cum de se face lumina cand apas comutatorul? Ce-mi pasa? Ma bucur doar de beneficii. Mda, cu un mic inconvenient. Factura. Eh, dar asta vine doar o data pe luna iar lumina am tot timpul.

Lasand gluma la o parte, e atat de confortabil sa traiesti in zilele noastre, pentru ca nu ai nicio responsabilitate. Nu-ti pasa cate paduri se defriseaza ca sa ai mobila, hartie, electricitate, mancare. Tu stii ca te duci frumos la munca, bagi 8-10 ore, iei un ban si-ti vezi de viata. Responsabilitatea ta esti tu si familia ta. Dupa asta, potopul. Sistemul te-a educat asa. Tu crezi in sistem. El te protejeaza, el iti ofera asistenta medicala, scoala si cate si mai cate. Tot el te-a educat sa crezi ca aceasta simbioza va fi perpetua. Ca daca esti un cetatean normal, sistemul va avea grija de tine. Si cum sa nu crezi? La cat e de simplu, la cate tentatii exista la fiecare pas. Tentatii nascocite ca sa-ti tina aceasta perdea pe ochi. (Ca reclama aia idioata la samsung galaxy s3: inteligent, uman. Sa mori tu, prietene? Nu vezi ca-i doar o bucata de plastic cu luminite?)

Revenind, cu totii suntem extrem de dependenti de sistem, ca vrem, ca nu vrem, ca realizam sau nu. Cand sistemul va pica (nu e o problema de “daca”, ci de “cand”) vei constata ca mancarea e extrem de greu de produs daca n-o gasesti la raft. La fel si electricitatea si caldura in casa si apa calda la robinet, iar ananasul iarna va deveni un lucru imposibil.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Situatia actuala.

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

Idei de reciclare.

De ce sa dai bani pe lucruri cand poti gasi solutii originale? Si care mai salveaza si mediul. Azi, sticlele de plastic:

1)  O punga cu fermoar costa in medie 15 bani. Dar nu le gasesti decat la seturi de 100. Uite o idee:

O jardiniera de marimea unei sticle de plastic costa in medie 5 lei. Idea asta te salveaza:

 

Pentru a pune in practica urmatoarea idee e mai mult de munca, dar si banii salvati sunt mult mai multi.

-VA URMA-

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS