Ipocrizia.

E ca o flegma scarboasa, verde-galbuie care se lipeste de tine. De care nu poti scapa decat daca freci locul respectiv cu un pachet de servetele. Sau cel putin, eu asa o resimt. Sa explic. De ceva timp, frecventez locurile virtuale in care se vorbeste de permacultura, comunitati sustenabile, constructii ecologice etc. In majoritatea lor iti explica principiile permaculturii care ar putea fi sintetizate astfel: grija fata de oameni, grija fata de pamant si impartirea surplusului. Doar in unele din aceste locuri afli informatii practice, sfaturile  nu-s foarte multe, toata lumea iti recomanda carti si filmulete. Pana aici nu-i nimic rau.

Dar, dintr-o data, iti apare sub cursor invitatia la “seminarul de permacultura”: vino cu noi sa inveti, sa te distrezi, sa legi prietenii de marti pana joi sub indrumarea faimosului si completati pe linia punctata. In josul anuntului, cu litere mici-mici vezi si cat te costa “distractia”: intre 100 si 300E in functie de durata si de cat de “faimos” e faimosul.

Aici, mie imi urca indignarea-n gat si incep sa tip in sinea mea: Pai cum plm sa-ti dau tie, ma, 250 de euro pe cazare la cort, o masa pe zi ca tu sa-mi vorbesti maxim doua ore despre permacultura? Poate faimosul o vorbi mai mult, habar n-am, dar pot sa pun pariu ca majoritatea celor spuse sunt deja cunoscute de cei carora le-a picat in mana o carte de permacultura. Asta-i impartirea surplusului? Ba, carnatule, tie nu-ti crapa obrazul de rusine? Ma simt ca sectantii. Vino la izbavire, dar nu-ti uita portmoneul acasa, ca nimic nu-i gratis, nici macar dragostea Mantuitorului, oferita tie prin bunavointa sectei noastre. Consideri ca lumea e bolnava? Ca sistemul te face sclavul lui? Vrei sa devii sustenabil? Sa fii in armonie cu pamantul si sa inveti sa-l repari de distrugerile capitalismului? Vino la noi, dar cu 250E.

Cele mai “misto” seminarii/cursuri sunt cele in care un smecher isi face o casuta ecologica. Si sta omul pe cur si se gandeste: Ba, cum dracu’ fac sa ridic io peretii astia de cob, ca-s multi ai dracu?… si frec la ei singur pana la adanci batraneti. Si dracu-i da solutia: fa o tabara de constructii ecologice. Bingo!! Chemi un nene care a mai facut o casa din baloti de paie, sau un castel de nisip cand a fost asta-vara la mare si spui ca el e expertul “de afara”! Asta cantareste mult in ochii fraierilor de la oras. Dupa care bagi stereotipiile ale cu: o sa ne distram, o sa simtiti pamantul care va leaga, o sa puteti si voi sa va faceti casa cu doar 1000 E. O sa fie si bere si mici. Si-i pui pe “fazanii de oras” sa-ti ridice tie peretii casei. Si pe langa asta, sa si cotizeze, ca doar e criza, pe tine te costa aducerea expertului, locul in care ii lasi sa campeze! 300 E!!, da-i in plm.

Ai un sait care se ocupa de problemele tranzitiei spre un stil de viata sustenabil si te gandesti: “ba, io n-am tinut o sapa in mana in viata mea, n-am dat de mancare unui animal niciodata, cred ca de asta a plecat si pisica aia…, dar totusi, cum ii storc eu pe fraieri de bani?”. Pai destul de simplu, vand seminte. Le import, sau le iau de la distribuitorii locali, le aranjez eu cumva si vand “necesarul de seminte pentru o familie pentru un an” cu 1600 $. Pai nu-i asta o mega afacere?

Ipocriti suntem cu totii, intr-o masura mai mare sau mai mica. Nici eu nu-s scutit. Ma consider ipocrit pentru ca incerc sa-mi asigur un trai “bun” in viitor, cand eu cred ca vor veni “nasoale mari”, cu mijloacele zilelor noastre. Casa autosustenabila izolata cu polistiren, beton cat cuprinde, lemn mai putin. Toate pe petrolul de azi, pe resursele de azi, pregatindu-ma pentru un trai cand ele nu vor mai fi. Ar fi fost mult mai cinstit sa-mi fac o casa de lemn si sa plantez un numar de copaci egal cu numarul copacilor ce-au intrat in casa. Sau o casa de cob, cu beton minim in fundatie. Atunci constructia ar fi fost cu adevarat autosustenabila. O singura circumstanta atenuanta am: ma grabesc, lumea asa cum o stim nu va mai fi aici mult timp, trebuie sa fac ceva solid si rapid, n-am timp sa experimentez si nici n-am sa dau 500-800E/mp penru o casa pasiva de lemn.

 

 

Share and Enjoy

  • Facebook
  • Twitter
  • Delicious
  • LinkedIn
  • StumbleUpon
  • Add to favorites
  • Email
  • RSS

8 Responses to Ipocrizia.

  1. johnnyntm says:

    Sunt de acord cu tine. Si mai cred ca informatia nu apartine cuiva anume. Nu cred ca a existat vreun om care sa fabrice o idee. I-a venit. Deci nu e a lui, asa ca de ce sa ceri bani pe ea?! Si chiar daca o faci macar sa fie o cerere corecta. Adica ai avut o idee, ai vandut-o o data. Punct. Nu drepturi de autor si alte rahaturi. Vrei alti bani, mai fa ceva in plus.

    • admin says:

      Te contrazic un pic. Ca sa-ti vina o idee cu adevarat noua, trebuie sa studiezi intens un domeniu, sa te preocupe, sa aduni informatii, sa gasesti metode de a depasi unele bariere tehnice. Sau niste bariere artificiale impuse de societate. In cazul asta, daca ideea e vandabila, consider ca ai tot dreptul de a proceda mercantil.
      Ipocrizia vine din propovaduirea unei mentalitati a impartirii in mod gratuit a surplusului, a tranzitiei spre omul “2.0″, a prieteniei ce depaseste granite culturale sau statale dar pe bani.
      Mie unuia, in conditiile astea, mi-e clar ca respectivul nu crede in tot ce spune, ci doar a gasit o metoda de a face rost de niste bani. Chiar daca informatiile pe care le disemineaza sunt corecte.

      • johnnyntm says:

        Deci consideri ca, daca ai reusit sa atragi o idee buna, dupa un timp si efort mai lung sau mai scurt, esti indreptatit sa ceri bani. Aici nu sunt de acord cu tine. Din cate cunosc eu, cei care au produs idei sclipitoare nu s-au cramponat in a le vinde. S-au dedicat ideilor in sine. In schimb, cei care nu sunt capabili de a concepe idei le folosesc pe ale altora si, bineinteles ca mai vor si bani multi pe ele. (vezi Edison cu becul ‘lui’, vezi Marconi cu radioul ‘lui’si lista e lunga).

        • admin says:

          “Atragi”. De unde? Cum? Cum spuneam, ideea vine pe baza unei munci si a unei sclipiri de moment. Munca ar trebui platita, poate si inteligenta. Intr-o societate a omului “2.0″ tu faci lucruri pentru comunitate si ea face lucruri pentru tine. Un gen de comunism grupat in jurul grijei fata de oameni si sol :) . Intr-o astfel de lume, n-ar trebui sa ceri bani si nici sa-ti fie ceruti. In paradigma actuala, cand daca n-ai doi lei sa-ti cumperi o apa mori de sete in plina strada, munca si inteligenta trebuie platite. Dar de aici pana la ipocrizie, e cale lunga, chiar foarte lunga.

  2. flaviand says:

    Bun articolul, pentru ca odata cu interesul tot mai crescut al oamenilor inspre un anumit domeniu, apar si profitorii. Asadar, aviz amatorilor, ca nu tot ce zboara se mananca nici in permacultura si nici in general, chiar daca scrie 100% natural bio ecologic pe eticheta.. :)

  3. Adrian Andronache says:

    Al dracu’ de adevarat absolut tot ce ai scris in articol. Toate punctele, inclusiv cel de la urma! (Pe care eu inca nu l-am facut dar cam la fel il voi face…)

    • admin says:

      Daca te referi la casa, nici eu n-am facut-o inca, dar incet incet pun proiectul pe hartie si sper ca-n primavara sa ma apuc de treaba.

Leave a Reply to Adrian Andronache Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Captcha Captcha Reload

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>